Seicaru a trecut peste drama vietii sale si locuieste cu soacra in apartamentul in care i-a murit sotia: "Imi plac gagicile, dar n-am o muiere care sa stea cu mine"

04.05.2012

Un album muzical si zeci de povesti scrise s-au nascut din drama lui Vasile Seicaru, artistul care si-a gasit sotia decedata in propriul apartament, in ianuarie 2006. I-a plans sufletul de durere cativa ani, insa, incarcat de spiritualitate, Seicaru a gasit puterea interioara de a accepta situatia si de a merge mai departe. Gabi ii va stapani inima pentru tot restul vietii, motiv pentru care solistul exclude ideea de a se mai casatori, insa, cum domnisoarele ii dau tarcoale, nu poate trai precum un pustnic.

Viata lui Vasile Seicaru s-a schimbat radical in urma cu sase ani, cand, in urma unui accident stupid, sotia sa a decedat intoxicata cu monoxid de carbon de la un televizor care s-a ars. Si-a revenit greu, dar, cum are o relatie foarte apropiata cu Divinitatea, a trecut cu intelegere si intelepciune peste acest tragic eveniment, iar acum traiste o viata normala, de artist inconjurat de multe Casa lui Vasile Seicaru admiratoare. "Am invatat multe de la viata. Atunci cand pierzi ceva inseamna ca asa a trebuit sa fie, s-a intamplat ca sa invat anumite lucruri. Iar in ceea ce o priveste, atat i-a fost dat sa fie pe pamantul asta. Am scris mult dupa acest eveniment, i-am dedicat si albumul "Orasul cu flori de tei". Totusi, nu toata viata mea s-a oprit acolo. Nu pot sa stau intr-o vaicareala. Ce-i drept, nu voi mai cauta o alta femeie cu care sa stau, adica sa stau cu ea cu acte. Sunt inconjurat de multe fete, dar n-am o muiere care sa traiasca cu mine. N-as putea sa-mi insel nevasta, dar acum sunt liber, nu dau socoteala nimanui. Azi pot iesi cu o fata, maine cu alta. Sunt un om normal, imi plac gagicile, dar nu-mi plac proastele", a povestit Seicaru pentru CANCAN. Desi, dupa pierderea sotiei, a stat o perioada in casa de la Buftea, pentru a nu lasa amintirile sa-l copleseasca, artistul a revenit acum la vechiul apartament din strada Sperantei. Traieste precum un artist veritabil, cu distractii specifice anilor hippy, de glorie. "Mai locuiesc si la Buftea, dar stau in apartamentul in care am locuit cu Gabi. Stau cu soacra mea, am grija de ea, are 80 de ani. Am o legatura foarte stransa cu "mami", asa cum ii spun eu. In rest, am o viata normala, ma intalnesc cu fete, mai ies cu prietenii. Cand compun nu ma ating de alcool, dar la iesiri, daca ma supar, beau o sticla de whisky in 20 de minute", ne-a mai spus artistul.

Pregateste un nou album si castiga bine din drepturi de autor


Desi apare pe micul ecran o data la cativa ani si traieste departe de tot ce inseamna viata publica in Romania, Vasile Seicaru nu se plange deloc: "Eu nu-i inteleg pe artistii care spun ca lumea te uita daca nu apari. Nu este deloc asa. Eu am concerte, nu ma plang, desi nu las niciodata la pret. De mine nu veti auzi ca am cantat pe cateva sute de euro. Acum pregatesc un nou album, al unsprezecelea, si sunt multumit de banii pe care-i primesc trimestrial din drepturile de autor. Mai mult, albumele mele inca se vand. Noi, cei care cantam folk, avem publicul nostru, chiar daca este mult mai mic decat al ascultatorilor de manele", ne-a mai spus Seicaru. (sursa cancan)

Vasile Seicaru: „Nu mai pot merge nici macar în vizita în State, pentru ca sunt „folk singer performer"

22.10.2009

 Vasile Seicaru este omul care stie sa dea din timpul sau, iar orele devin clipe si artistul nu pare ca ar obosi vreodata. Absolvent al Facultatii de Educatie Fizica si Sport, domn profesor este, cu toate ca n-ar recunoaste, un sentimental incurabil.

 Pe lânga energie, când îti cânta Vasile Seicau, nu se poate sa nu remarci ca sufletul se cuibareste comod în plasa sentimentelor. Si chiar daca pe alocuri melancolia îti da târcoale, asta nu face decât sa sporeasca confortul trairilor autentice. Folkul te duce într-o alta lume, unde totul e posibil, iar visele se împlinesc.

- Ai câstigat de-a lungul timpului nenumarate premii. Care este cea mai iubita distinctie?
- Nu nenumarate, dar am câstigat ceva premii! Cel mai important ar putea fi un premiu special, cel al presei, la un festival de pop-rock-folk, desfasurat la Soci, în fosta URSS. Mi se pare important pentru ca mi-a fost înmânat de marea actrita rusa, cunoscuta din filmul „Gara pentru doi", Ludmila Gurcenko!

- Cum de a intrat muzica în viata ta?
- Muzica a intrat pur si simplu în viata mea. Mi-a placut rockul care dadea un suflu nou în perioada aceea peisajului cam obosit al showbizului autohton!

- Când a aparut si prima chitara?
- Trebuia sa am un acordeon, asa voiau parintii mei, dar a învins dorinta mea!

- Cum era pustiul Vasile Seicaru?
- Culmea e ca pustiul Vasile Seicaru a fost un copil foarte linistit, foarte cuminte... Mai târziu, când a început sa cânte, s-au schimbat radical lucrurile! Adolescenta si tinerete nebuna si nelinistita!

- Ai spus de nenumarate ori ca cea mai buna scoala de muzica a fost trupa „Cristal”, unde ai fost solist. Cursurile acestei „scoli" le-ai urmat veri la rând pe litoral, iar „profesor" drag ti-a fost Puiu Cretu.
- Eu am cântat cu Puiu cam 10 ani si n-am cântat numai la Costinesti, la mare... Am cântat si la munte, si prin strainatate. Am cântat cam peste tot prin tara, în special în centre universitare, pentru ca eram elevi, studenti, profesori de educatie fizica!

- Cum a început aceasta frumoasa „poveste” si cine a scris „deznodamântul”?
- Puiu Cretu m-a „descoperit" în urma unor cautari prin cluburi si pe la serile de dans (care, pe vremea aceea, se faceau numai cu trupe rock, la mare moda atunci). M-a gasit si, dupa o perioada de proba, am ramas cu ei. Eu am început în trupa, dar cântam la Casa Studentilor din Galati, si folk...Venea o groaza de lume sa ma asculte, în mare parte fete.

- Invoci atât de des marea în cântecele tale, de ce?
- Daca am compus cântece în care spun despre mare, e si pentru ca am iubit-o si o iubesc enorm! A fost modul meu de a-i multumi, de a-i aduce cuvântul meu bun si, de ce nu, pentru a arata oamenilor acest lucru, de a-l împartasi. O iubire, daca nu e împartasita, nu are nici liniste, nici stralucire.

- „Cristal” n-a fost prima formatie din viata ta... Câti ani aveai când ai început sa cânti în „Atletic” sau „Grup 17”?
- Aveam cât spune cifra, 17 ani! Eram niste copii nebuni, care iubeam rockul la disperare. Nu visam decât Beatles, Rolling Stones, Hippie, Flower power... N-am cântat cu ei mai mult de doi-trei ani! Ne faceam chitare din lemn. Dozele pentru chitara electrica erau din magnet pe care înfasuram manual sute de spire din sârma foarte subtire! A functionat, dar acum, când ma gândesc înapoi, îmi dau seama ca era destul de rudimentar.

- Te stiu de la Cenaclul „Flacara”. „Doamne, ce mai topaiam pe stadioane!” - este doar unul din miile de mesaje de acest gen postate pe internet de oamenii care îti iubesc muzica. Cum ai descrie anii pe care i-ai petrecut în Cenaclul „Flacara”?
- Am „stat" sapte ani la Cenaclu! Da, stiu ce se scrie despre asta pe net! A fost o perioada frumoasa din viata mea. Din pacate, sunt multi dintre acei care, pe vremea aceea, ar fi facut orice pentru a putea cumpara un bilet (costa 25 de lei), fie si la suprapret, si astazi vorbesc urât si de Cenaclul „Flacara”, si de noi (sa nu mai spun de Adrian Paunescu). M-au marcat multe, am învatat multe, însa un episod o sa-l povestesc acum: eram pe un stadion plin de tineri care dansau, sareau, tipau... se bucurau! Era singurul loc unde se putea cânta rock în România! Paunescu, poetul, ne-a chemat pe câtiva lânga el si ne-a spus cuvinte care si azi ma tulbura:... „Uitati-va, ei au senzatia ca sunt liberi!".

- Pe cel de-al doilea album al tau, ai o melodie: „Cântec pentru fiul meu". Are legatura cu baiatul tau, Mihnea?
- Piesa asta am scris-o special pentru Mihnea, asa cum am scris si „Doar lumina", de pe albumul din 2003, „Pâna seara, voi veni".

- Cine i-a ales numele lui Mihnea: tu, sotia ta Gabriela sau împreuna ati hotarât asa?
- Numele Mihnea i l-a dat Gabi si eu am fost cu totul de acord!

- Fiul tau cânta?
- Mihnea a cântat mai multi ani la pian si a facut-o foarte bine pâna într-o zi, când a aflat ca trebuia sa urmeze Liceul „Enescu". Ne-a spus foarte hotarât ca el vrea sa fie liber... De atunci, nu s-a mai atins de pian!

- Ce spunea sotia ta când muzica te purta departe de casa?
- Gabi m-a îndemnat, m-a sustinut si a dorit sa fac ce-mi place cel mai mult: sa cânt! Pentru ca s-o fac asa cum trebuie, era absolut necesar sa plec în turnee... Lipseam de acasa cu lunile!

- În luna aprilie, la lansare, i-ai dedicat sotiei tale cel mai recent album al tau. Stiu însa ca mai mult decât celelalte piese, melodia care a împrumutat si numele albumului este cea la care tii cel mai tare: „În orasul cu floare de tei”.
- Da, „În orasul cu floare de tei" e un album pe care i l-am dedicat în întregime ei! Tin mult si la „Un înger pereche", si la „Nici n-am stiut, nici n-am aflat", si la „Umbra"...

- Unii din admiratorii tai te numesc „Omul Balada”. Ce crezi?
- „Omul Balada"? Nu stiam, dar îmi place!

- Putina lume stie ca, pe lânga cântecele tale, ai compus piese si pentru Loredana Groza sau Mirabela Dauer.
- Pentru Loredana si pentru Mirabela am compus conjunctural! As putea scrie multa muzica si pentru alti colegi sau colege, dar n-am facut-o si nu stiu de ce... De cerut, mi s-a mai cerut.

- Îti plac surprizele?
- Nu-mi plac surprizele, dar îmi place sa surprind! Câteodata îmi iese!

- Daca despre locurile din tara nu cred sa fie prea multe pe care cântecul sa nu te fi purtat, acelasi lucru îl poti spune si despre turneele în strainatate? În ce parte a lumii ai vrea sa mai ai spectacole, fie pentru ca ti-a placut cum ai fost primit, fie pentru ca simti ca muzica ta ar aduce un plus acelor oameni?
 - Am fost peste tot în tara, dar, daca ma întrebi de cele din strainatate, pot spune ca în California mi-a placut cel mai mult. Am prieteni acolo, iubesc zona aceea a Americii, dar, din pacate, eu nu mai pot merge nici macar în vizita în State, pentru ca sunt „folk singer performer". Dupa ce am fost de mai multe ori, deodata n-am mai primit viza de la Ambasada SUA la Bucuresti, nici macar pentru vizita! Stiu si de ce: pentru ca unii cântareti, artisti români, au fost în „lungi turnee" prin restaurantele din America, laudându-se pe la televiziuni ca au câstigat bani multi, însa, în realitate, au eludat Fiscul american. Asta nu se iarta la ei! Eu, fiind un artist cunoscut, cei de la Ambasada au considerat ca si eu fac la fel si nu mi-au mai dat deloc viza. Ca mine patesc multi artisti care nu mai pot merge nici în vizita acolo. Pacat, eu unul nu prea înteleg, dar asta e, respectam!

 - Pasiunea ta pentru muzica si pentru oameni nu se reflecta doar în cântecele pe care le compui. Asociatia culturala care îti poarta numele si pe care ai creat-o reprezinta o alta latura a ta. De cât timp te lupti cu morile de vânt si de ce?
- Asta e o alta poveste! A durat pâna am facut-o, dar acum derulam proiecte diferite, dar si concursuri de poezie, proza scurta! Acum, în aceasta perioada, am de sustinut în Canada, la Toronto si Montreal, doua concerte deosebite în care este implicata si Asociatia! Pe lânga asta, am si un site, o pagina de web foarte bine facuta, care e tinuta la zi! Dar avem si probleme mari cu primarii din tara, care nu-si respecta contractele. Renuntam sa ne judecam pentru ca stim cum merg lucrurile prin justitie si cum se pierde timpul!

- Ce a însemnat pentru tine primirea Ordinului Cultural în Grad de Cavaler oferit de presedintele României, în 2006?
- Primirea acelui Ordin este o recunoastere a ceea ce am facut în acesti zeci de ani pe scenele din tara si din strainatate, dar si pentru zece albume pe care le-am scos pâna acum, pentru emisiuni radio si TV... Pentru tot ce am facut în legatura cu muzica si cu concertele mele. Sunt multi artisti care n-au primit aceasta distinctie si o meritau. Cred ca oamenii politici ar trebui sa fie mai atenti la artistii de scena, la artistii care nu s-au „prostituat" prin ceea ce au facut de-a lungul anilor!

- Daca ai avea posibilitatea de a schimba ceva din viata ta, ce ai face altfel?
- Daca ar fi sa schimb ceva din viata mea, cea pe care am trait-o deja, as schimba episodul cu plecarile mele de acasa... prin turneele mele cam lungi, cam dese! Atunci, ar fi trebuit sa stau mai mult cu familia mea. Din pacate, ce a fost trait, trait ramâne, parerile de rau tardive sunt inutile si nu ramâne decât sa te lupti cu ele doar în mintea ta. (sursa:timpul)

Braila: Vasile Seicaru, trubadurul de la malul Dunarii

04.10.2009

A cunoscut celebritatea înca de pe bancile facultatii, atunci când îsi încânta prietenii cu acorduri de chitara. Vasile Seicaru vrea sa vada din nou salile pline la spectacolele folk

Nascut: 10 iulie 1951, în localitatea Oancea
Studii: Absolvent Facultatea de Educatie Fizica Galati, specializarea înot
Profesia: Artist profesionist, cantautor
Familie: Necasatorit, un copil (Mihnea-Valentin)

vasile seicaruVasile Seicaru – sau Vale cum îl striga prietenii – s-a nascut în comuna Oancea, a crescut în orasul Galati si s-a “desavârsit” în Capitala. A avut, înca din tinerete, o evolutie uimitoare pe calea celebritatii. Si-a petrecut primii ani de glorie în orasul de la Dunare, acolo unde a fost coleg, la formatia “Cristal”, cu regretatul Puiu Cretu. Primul cântec marca proprie a aparut în 1968.

Cu “Padurea si menajeria” Vasile Seicaru a obtinut o gramada de premii la concursuri studentesti. Din 1978 si pâna în 1984 a facut parte din Cenaclul Flacara, unde a cântat pe versurile poetului Adrian Paunescu. A format un duet extraordinar cu Stefan Hrusca, dar nu uita nici de vremurile când cânta în “Pasarea Colibri”, alaturi de Baniciu, Vintila, Pittis sau Cnejevici.

Cu putin timp înainte de Revolutia din 1989 a câstigat un premiu important la Soci, în fosta URSS, trofeul fiindu-i înmânat atunci de o mare actrita din Rusia - Ludmila Gurcenko. În anul 2006 , a fost decorat cu “Ordinul Cultural în Grad de Cavaler”, oferit de Presedintele României. Are 10 albume la activ si-l pregateste pe al 11-lea, care va contine numai cântece de Craciun.

Iubeste, are curaj si se teme de Dumnezeu

„Îmi place ca viata, chiar daca pentru unii e un «teatru trist», poate fi în final o scena cu loc pentru toti, iar diminetile pot sa mi le fac eu frumoase, fara sa tin cont de unele «îndemnuri»”, povesteste artistul.

Este multumit  ca poate sa ignore prostia, ca nu l-a atins lacomia, ca poate sa iubeasca, sa aprecieze si sa deosebeasca frumosul de urât, albul de negru si, în ultima instanta, raiul de iad.
Îi place muzica “Dream Theater” si, în general, rock-ul si blues-ul. Artistii lui preferati sunt Demi Moore, Meryl Streep, Nora Jones, Sandra Bullock, Jimi Hendrix, John Lennon, Jim Morrison.

E plina lumea de kitsch-uri!

Desi nu are nicio legatura cu politica, Vale s-a cam saturat sa vada cum oamenii sunt manipulati.

“Nu-i înteleg pe unii care îi aduleaza pe cei care au adunat averi nesimtite, si nu vad cum acestia din urma îi dispretuiesc si îsi bat joc de ei, nerealizând ca sunt considerati doar masini de vot. E trist, dar constat ca tara în care m-am nascut e acum sufocata, fara aer, fara soare, fara viitor, si asta nu-mi place”, mai spune artistul.

Tot la capitolul “neplaceri” poate fi trecuta si invazia kitsch-urilor. “Nu-mi place ca mâncarea nu mai are gust, cafeaua nu are mirosul si nici gustul celei pe care o beau afara, moda a luat-o razna”, a mai spus Vasile Seicaru.

Întrebari si raspunsuri

- Care e jumatatea mai frumoasa a vietii? Galati sau Bucuresti?
- "Nu pot sa spun ca o jumatate e mai frumoasa ca alta. Prima jumatate a fost cea în care mi-am gasit prietenii (cei traiti, nu facuti), mi-am gasit iubirea, ni s-a nascut baiatul, am facut scoli, am învatat sa cânt... În a doua jumatate am trait intens si m-am bucurat de cele strânse în prima parte".

- Va mai simtiti în forma pentru renasterea folk-ului?
- "Pai sunt în forma, si chiar contribui din plin nu numai la revigorarea muzicii folk, chiar la cresterea ei. La concertele mele vin în proportie de 80%, tineri! Folk-ul este un gen de muzica viu, cinstit, n-are rautati, nu minte".

- Ce-i place
- “Îmi place sa sofez, sa pescuiesc, sa cunosc persoane interesante. Nu ma intereseaza politica si nici frumusetea fizica, daca nu e însotita si de una interioara. Ah, îmi mai place sa recitesc unele carti pe care le-am citit în tinerete sau în copilarie.”

- Ce nu-i place ?
- "Pai, nu-mi place atunci când sunt mintit, chiar daca minciuna mi se aduce pentru ca <>. Nu cred în asta! De asemenea, nu-mi place sa vad cum se prostitueaza unii în orice chip pentru a obtine un rating".  (sursa:adevarul)

Vasile Seicaru a lansat albumul In orasul cu floare de tei: "Folkul n-a facut rau nimanui!"

12.04.2009

Vasile Seicaru - In orasul cu floare de tei Pe 9 aprilie, Silver Church a gazduit lansarea discului In orasul cu floare de tei, cel de-al zecelea album al lui Vasile Seicaru. Vale, cum il numesc prietenii, a cantat despre Vama Veche, despre graffiti, ingeri pereche, dar si despre antiprimavara, vanari de vant si actori. "Imi multumesc mie ca n-am lesinat de emotie", avea sa glumeasca folkistul.

"Buna seara, bun gasit, prieteni, pentru ca in continuare sunt prieteni aici, prieteni de-ai mei si ai muzicii mele", i-a salutat Vasile Seicaru pe cei prezenti.

vasile seicaru: in orasul cu floare de tei"E seara la care am sperat pana in ultimul moment. Iata ca visul se implineste, este locul cel mai nimerit pentru un astfel de eveniment, al zecelea album al meu, orasul cu floare de tei este Galatiul, dupa cum bine ati aflat, acolo unde m-am nascut, unde am facut scoala, un am terminat Facultatea de Educatie Fizica, unde am iubit cu adevarat, unde s-a nascut baiatul meu, Mihnea. Si locul unde am invatat sa cant in mod organizat, impreuna cu formatia Cristal, cu Puiu Cretu."

Recitalul a fost inceput in forta, cu piesa care da si titlul albumului: In orasul cu floare de tei.

A urmat, foarte optimist, Ia de-aici, pune-aici, piesa cantata alaturi de Zoia Alecu, "ca suntem prieteni", cum spunea Vasile Seicaru. "O piesa legata de Vama Veche, acolo unde se intampla de cativa ani intamplarea aceasta pe care cu dragoste o numim Folk You, un proiect denumit de cel care a fost si va ramane de-a pururi in sufletele noastre, Motu Pittis.

"Ia de-aici, pune-aici,/ Ce de fluturi mari,/ Nici nu taci, nici nu zici,/ Plaja-i plina de tantari", avea sa cante toata lumea.

A urmat Graffiti, o piesa ritmata. "Piesa aceasta intra in preferintele celor foarte tineri. Ma bucur nespus ca la concertele mele, pe care le tin in cluburi, in sali de spectacol, tinerii vin intr-un procent de 80%. E un semn bun pentru linia, pentru strada pe care merge in continuare folkul. Este aceeasi familie, este o familie unita si foarte adevarata, mesajul este simplu. Folkul, asa cum bine stiti, n-a facut rau nimanui."
vasile seicaru
Cu ocazia cantecului Lumea pentru toti, a fost din nou prezenta Zoia Alecu, pentru ca Un inger pereche sa-l aduca pe scena si pe Sorin Minghiat, celebrul flautist: "Ce, trebuie sa cantam?" a glumit el, primind imediat "comanda" din partea lui Vale: "Da, haide, scoate flautul fermecat!"

Entuziasmul publicului nu a trecut neobservat. "Frumoasa atmosfera, ca si cand piesa asta ar fi dintr-un repertoriu mai vechi al meu. Ma bucur tare mult ca astfel de cantece sunt primite - iata - asa cum le primiti voi. Ma bucur tare mult ca se intampla un astfel de eveniment in viata. N-am venit demult cu ceva nou, acum vin cu un album rotund, care are 10 piese, eu sunt nascut pe 10 iulie."

"Ascultati o piesa care este plina de intrebari: Nici n-am stiut, nici n-am aflat. Nici eu n-am stiut si poate am aflat mai tarziu, atunci cand a plecat un inger din viata mea. Este un album pe care il daruiesc, cu lumina sufletului meu, celei care a fost, a ramas si va ramane de acum incolo Gabi. A mea, pe veci."

Din cuvintele concrete, din iubirile secrete, piesa tot de pe albumul nou, a fost urmata de cantece mai vechi, stiute pe de rost de public: Aruncarea in valuri ("Iubita mea, sa ne-aruncam in mare/ Impleticiti in sare si guvizi"), Antiprimavara, Din prea mult sau prea putin sau Biletul de tren ("Pana cand si pana unde/ Se-ntalneste stea cu stea?/ Un bilet de tren ascunde/ Fiecare-n palma sa").

A fost cantata si "o piesa de la care se pare ca pleaca acest gen de muzica. La sfarsitul anilor '60, un om venea pentru prima oara cu o chitara rece in mana, cu un stativ de muzicuta, asa cum face la fiecare concert domnul Stanculescu", a spus Vale si a cantat, alaturi de Zoia Alecu si de Sorin Minghiat, Vanare de vant (Blowing in the wind), piesa lui Bob Dylan.

"Doamne ajuta!", a spus Vasile Seicaru la final, dar a trebuit sa revina pe scena pentru bisul din care nu putea lipsi Actorul.

"De-aici poate se pare ca sunt ok, ca sunt foarte stapan pe mine, nu mai eu stiu ce se intampla in interiorul meu. Va spun eu: sunt varza!", a glumit folkistul. "Imi multumesc mie ca n-am lesinat de emotie", avea sa adauge el dupa concert.

"Atunci cand eram student la sport, acum 157 de ani in urma, colegii mei de la sport imi cereau sa le cant un cantec. Nu este chiar un cantec, este un fel de cantecel si asa va ramane toata viata lui. Are trei strofe, mari si late", a spus Vasile Seicaru si a incheiat o ora si 10 minute de cantat printr-un cantec simpatic: Un cocos si o gaina. Si tot de atata timp a mai avut nevoie pentru a da autografe zecilor de fani care-i cumparasera albumul.  (sursa:hotnews)

 

 

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii



Ador muzica folk, OMUL, Vasile Seicarul si admir felul d-voastra de a vedea viata.

Dumnezeu sa va dea sanatate ! ca suflet Mare aveti!

Aurelia, Canada.

Imi doresc nespus sa fiu prezenta la concertul din mai de la Montréal

Postat de Aurelia Monday, 25.03.2013 @ 20:55pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]